Cristina Vasiu

(n. 19 aprilie 1992, Hunedoara) este o cântăreață română care a devenit cunoscută în urma participării la emisiunea-concurs Vocea României.

Vasiu a luat contact cu industria muzicală prin colaborările cu trupa Provincialii (2010 – albumul „Ochi de catifea”) și cu DJ Sava (2010 – single-ul „2.2 Story”).

Vocea României – În 2011, Vasiu a participat la prima ediție a show-ului Vocea României, unde a făcut parte din echipa lui Horia Brenciu, unde a ajuns până în semifinale. După această experiență, a susținut patru seri de concert, la Sala Palatului, în spectacolul “Horia Brenciu – Fac ce-mi spune inima”.

Din 2012, Vasiu a început să colaboreze cu mai mulți compozitori din România. Artista a lansat doua single-uri: „Love me” – compus și produs de Groove Box, „Fell Ya” – o colaborare cu J Yolo, single produs de Full Boss Production și DJ Sava.

Primul ei videoclip este „Nu pot uita”, iar pentru producția muzicală, artista a colaborat cu Mihai Ristea, Alex Cotoi și Mika Moupondo, cel din urmă având și partea de rap din piesă. După feat-ul cu Mika Moupondo, pentru single-ul „Nu pot uita”, Vasiu schimbă stilul muzical, cucerind publiul cu o piesa “Vara se poartă single”, cu beat-uri reggae. Piesa a fost compusă de către artistă, alături de Adrian Verzila, Deaconu Dan Andrei și Costache Daniel.

Selecția Națională Eurovision – La începutul anului 2015, Vasiu a participat în cadrul Selecției Naționale Eurovision, cu piesa „Nowhere”.

În vara anului 2015, Vasiu a colaborat cu DiezZ pentru single-ul și videoclipul „Scurtmetraj”, o poveste cinematografică, ambele inspirate din lipsa iubirii și din dorința unui nou început, în care cei doi artiști joacă rolurile principale.

La sfarsitul anului 2016, Cristina Vasiu lanseaza piesa cu tot cu clip “Hot de inimi“alaturi de Whats Up, o poveste emotionanta de iubire cu un clip pe masura.

In ianuarie 2017 Cristina Vasiu isi anunta intoarcerea in Selectia Nationala Eurovision cu o compozitie suedeza. Piesa “Set The Skies On Fire“ este o compozitie creata de producatorul suedez Jonas Thander.